Nemulțumirea ...

http://www.pinterest.com/pin/245094404696737305/

Nemulțimirea e acea clanță de care îmi agăț dorințele eșuate, planurile nedefinite. Am impresia că viața-mi este un cerc al cărui interior este căptușit de colțuroase încercări, care poartă alt nume pe măsură ce înaintez în timp.

Ajung la poarta fatalismului de multe ori dar niciodată nu pășesc pragul acesteia. Nemulțumirile-mi sunt amețite de vântul neantului către alte dorințe. Așa ajung la Amăgire. E un bun reflex de supraviețuire psihică, de scurtă durată!

Trezindu-mă de multe ori din această învăluire a realității ajung să iau decizii necugetate. Uneori au continuitate aceste decizii, alteori mă agăț iar de clanță - nemulțumire.

Cert este că aceste ”nemulțumiri” mă conduc către ”imprevizibil”.

Prieteni, învățati să vă gestionați constructiv ”nemulțumirile”!
”Imprevizibil” nu este întotdeauna ”Constructiv”.

Cuvintele, Jean-Paul Sartre

FRAGMENTE (pp. 172- 238) din:

                                              Cuvintele

                                                                Jean-Paul Sartre

     Cuvântul geniu îmi păruse întotdeauna suspect: ajunsesem să mă dezguste complet. Unde ar fi anxietatea, încercarea, tentația dejucată, în sfârșit, meritul, dacă aveam darul? Suportam cu greu faptul că aveam un corp și mereu același cap, n-aveam de gând să mă las închis într-un echipament. Acceptam desemnarea mea cu condiția să nu se sprijine pe nimic, să strălucească, gratuit, în vidul absolut.

     Moartea era propria mea amețeală fiindcă nu-mi plăcea să trăiesc: așa se explica groaza pe care mi-o inspira. Identificând-o cu gloria, mi-am făcut din ea destinația. Am vrut să mor; uneori groaza îmi îngheța nerăbdarea: niciodată pentru mult timp; bucuria mea sfântă renăștea, așteptam clipa de trăsnet când urma să ard până la os.

     Mult timp m-am temut că voi sfârși cum începusem, oriunde, oricând, oricum, și că această vagă moarte nu va fi decât reflectarea vagii mele nașteri.

     Întâmplarea mă făcuse om, generozitatea mă va face carte; voi putea să-mi torn flecăreala, conștiința, în litere de bronz, să înlocuiesc zgomotele vieții mele cu inscripții de neșters, carnea mea cu un stil, spiralele moi ale timpului cu eternitatea, să apar Sfântului Duh ca un precipitat de limbaj, să devin o obsesie pentru specie, să fi altul, în sfârșit altul decât mine, altul decât alții, altul decât totul. Voi începe prin a-mi da un corp care să nu se uzeze și apoi mă voi da consumatorilor. Nu voi scrie pentru plăcerea de a scrie ci ca să cioplesc acest corp de glorie în cuvinte.

     Din lipsă de a mă iubi destul, am fugit înainte: rezultatul: mă iubesc și mai puțin, această inexorabilă progresie mă descalifică fără încetare în ochii mei: ieri am acționat prost fiindcă era ieri și azi presimt judecata severă pe care o voi face mâine asupra mea.

     Adolescența, maturitatea, anul care abia s-a încheiat , va fi întotdeauna Vechiul Regim: Noul se anunță în ceasul prezent, dar nu e niciodată instituit: mâine vom dărâma gratis.

     Eu nu port pică și mărturisesc totul, bucuros: sunt dotat pentru autocritică, cu condiția să nu existe pretenția de a mi se impune.

     Rătăcit din cauza lipsei de ocupație, mi se întâmplă să mă întorc asupra nebuniei mele, când ar fi trebuit să o ignor, s-o țin sub obroc și să-mi fixez atenția asupra obiectelor exterioare; în momentele acelea voiam să mă realizez de îndată, să cuprind dintr-o singură privire totalitatea care mă obseda când nu mă gândeam la ea. Catastrofă! 

          ... ateismul este o treabă crudă și de lungă durată; cred că am dus-o până la capăt.

     Cultura nu salvează nimic și pe nimeni, ea nu justifică. Dar este un produs al omului, care se proiectează, se recunoaște în ea; singură această oglindă critică îi oferă imaginea sa.

     Ceea ce-mi place în nebunia mea este faptul că m-am apărat din prima zi contra ademenirilor ”elitei”: niciodată nu m-am crezut fericitul propietar al unui ”talent”: singura mea treabă era de a mă salva ... Dacă pun imposibila mea Salvare în magazinul cu accesorii, ce rămâne? Un om întreg, făcut din toți oamenii, care valorează cât ei toți iar cât el valorează și oricare dintre ei.

                                                                     SFÂRȘIT

     

Detest 1 Decembrie!

Dragi cititori,

Detest 1 Decembrie!

Înțeleg relevanța istorică a acestei date, dar a ajuns să mă scârbească toată pălăvrăgeala mediatică.

Am deschis televizorul, mii de stegulețe, oameni ieșiți în stradă cu copii pe ploaie, vânt, ninsoare. Bine.

Ies cu treburi, pe stradă mii de părinți cu copiii de mână aleargă cu stegulețe spre faimoasa paradă militară; mijloacele de transport publice arhipline de părinți cu copii. Bine.

Revin acasă, deschid T.V.-ul și surpriză: de la faimoasele parade sunt transmise doar reportaje date de copii, unde bieții de ei doresc să devină ”pușcători”!

Ceeeeee? ”Pușcători?”

Și analizez puțin situația prin prisma propriilor mele principii:

- copilul este exploatat de media cu acordul părinților

- părinții: expun copilul și-l învață că e super să porți/utilizezi arme

- statul își promovează interesele militare prin manipulare pozitivă: paradă

- alegem să protejăm copiii prin neexpunerea lor la acte de violență dar îi ducem la parade unde le spălăm creierul

        Oare acum 96 ani, 1 Decembrie a constat în defilarea echipamentelor militare?