Cuvintele, Jean-Paul Sartre

FRAGMENTE (pp. 100- 172) din:

                                              Cuvintele

                                                                Jean-Paul Sartre



    Idolatrizat de toți, respins de fiecare, eram un neacceptat și n-aveam, la șapte ani, sprijin decât în mine, care nu existam încă, pustiu palat de oglinzi în care secolul ce se năștea își oglindea plictisul. M-am născut ca să umplu marea nevoie pe care o aveam de mine însumi; nu cunoscusem până atunci decât vanitățile unui câine de salon: redus de orgoliu, am devenit Orgoliosul. Fiindcă nimeni nu mă revendica serios, aveam pretenția de a fi indispensabil universului. Ce putea fi mai înălțător? Ce putea fi mai prostesc? În realitate n-aveam de ales.

     M-am născut din scris: înainte de scris, nu exista decât un joc de oglinzi; de la primul meu roman am știut că un copil intrase în palatul de oglinzi. Scriind existam, scăpam de oamenii maturi; dar nu existam decât pentru a scrie și dacă spuneam: eu, asta însemn: eu care scriu. N-are importanță: am cunoscut bucuria; copilul public își dădu întâlniri private.

     Născut greșit am făcut eforturi pentru a renaște: de mii de ori rugămințile inocenței în pericol mă ațâțaseră.

Let me tell you a sad story: NOWE!

   Let me tell you a sad story: NOWE!

Once upon a time, I had a dog, a big dog, his name was NOWE. I bought him from a lady who lived on a hill, near a forest, in Rebra. She used to say that  Nowe's mother fell in love with a wolf. I thought in that moment: ”Yeah, she wants to impress me ... but I really like this little puppy, so I don't care. I will take him anyway!”

So, I put that little puppy in my backpack, I went down the hill, I took my bike and when I arrived at home, I draw him out! This black little puppy with brown spots on his paws, mouth, ears and eyelids was so tiny, so fragile, so cute. My heart was simply melting!

So, while days used to pass, me and Nowe were developing such a lovely friendship. I allowed him to stay with me in the house (strange thing for my neighbors), learning him how to behave. He learned how to open the kitchen's door, the fridge and served himself with whatever his nose sniffed. Sugar was his greatest joy! And I realized after a while, that in that time I was learning about myself, about my abilities, my strengths, my weaknesses! 

It seemed that everyone love my Nowe! My schoolmates use to to grin from ear to ear every time when the bus stops in front of the house (I was travelling between my home and Năsăud to get to school), seeing my Nowe shouted loud and clear his song: Hauuuuuuu, hauuuuuu which I had the obligation to respond: Haaauuuuuu, hauuuu. Grate duet!!! Sometimes he jumped the hence to hug me with his long paws.

Once, a boy wanted to see me! I stepped out off the yard to meet him, but guess what: My Nowe starts to show his teeth in such an angry, that he frighted not only me but even that boy. He was the love itself, his reaction took me by surprise! So girls, if you want to know if a boy is the good one for you, ask your dog!

After he grew older he used to hang out with his kinds. No one seemed upset when my friend stepped in their garden! But, one day, a woman told me:”Be more cautious with Nowe, because he ruined my flowers!”. So, I decided to chain him! Such a mistake, I will regret that act of mine! My Nowe cried out for his liberty so loud that my heart broke! Ok, I released him...and that was the last time I saw him!

I found out in that day, from the woman's girl, that her father triggered my Nowe to get up in his car, and took him in another town. I couldn't get by it! The girl was only four years old! No, that man was my neighbor!

My fiance arrived that day in Rebra. He helped me to search my Nowe in every corner I knew he loved to spend time. I called out for him, but there was no answers! I even threated my neighbors with police, but I had no evidence! 

But it was true, that man stole a part of me along with Nowe, stole my chance to walk beside my dearest Nowe till the end of his days ... That pain burns my mind even now! 

               

I REALLY LOVED MY NOWE!!!

Evocarea nu-si are locul...

   

Evocarea nu-și are locul...

   

  Aducerile aminte sunt recunoscute pentru forța cu care te stârnesc din locul de unde te-ai agățat. Cumplita priveliște la care te expui poate fi plină de pasiuni. Opțiunea ta e: de a dansa  prelung tangoul, călcând peste carcasele scoicilor unde-s amintirile închise pentru a se prăfui sau de a te retrage din fața acestora, în pași de flamenco, nemișcând firul de praf, de frică, că te-ai putea îneca cu el.

     

     Faci analize, te macini, calculezi șansele existente pentru care ai putea sări din leagănul în care valsezi orbește cu neopritul prezent în viitor, doar pentru a te îmbăta cu praf...și constați că lucrurile trecute au fost trăite, iar evocarea lor nu-și are locul, aici. Creierul și-a făcut treaba, amnezia temporară e plăcută, mecanismul de autoapărare ți-e benefic. Așa, e benefic. 

     Și dacă ți-e benefic, nu lași arcușul incognito să se atingă de strunele scoicilor tale cu nici o atigere! Deschizi în alt registru scoicile readuse la marginea țărmului, niciodată pe cele uitate!

     

      

Despre caracter.

Cititorii mei, 


                  Ați avut senzația în răstimpuri că v-ați pierdut ecoul identității?

http://en.wikipedia.org/wiki/Echo

               
      Al meu ecou al identității a cunoscut desuetudinea pe parcursul multor clipe ce se încăpățânau să se acoreze undeva, într-un abis al concordanței mele cu timpurile care-mi răzbeau adânc ochiul. Am încercat adaptarea ochiului, am încercat resemnarea ochiului, a încercat ochiul imitarea, și a tot încercat ... și am tot încercat până când adaptarea s-a dovedit a fi dureroasă, resemnarea nepotrivită, iar imitarea neautentică.                            

      Nealinierea în rândul lumii sau neconformarea a fost modul meu de conviețuire cu semenii. Am cunoscut rebeliunea și opozabilitatea din fragedă tinerețe ... dar, în ciuda acestor nesupuneri, m-am conformat cu durere în toți acești ani etc.

    Durerea devenind insuportabilă, am ales să-mi împletesc gândurile după bunu-mi plac. Am pus coji de nuci peste urechi, plasturi peste ochi și m-am refugiat în străfundul cugetului meu. După adânci scufundări m-am readus la suprafață: eu, omul, cu nefrica de prejudecăți; eu, omul, cu liniștea alegerilor mele.    

      Am adaptat societatea propriilor mele principii, nu eu ei:

• lupta împotriva curentului
• fără credință
• etică 
• militantă pentru protecția animăluțelor
• susțin aplicabilitatea drepturilor copilului în practica de zi cu zi
• independentă
• apolitică, dar neindiferentă
• înclinată spre literatură
• jazz, rock, folk, clasică - uneori raggae, hip-hop.
• și nu în ultimul rând - IUBITĂ!

                    Construiți-vă caracterul, nu lăsați vremurile să vă înece!