Evocarea nu-și are locul...
Aducerile aminte sunt recunoscute pentru forța cu care te stârnesc din locul de unde te-ai agățat. Cumplita priveliște la care te expui poate fi plină de pasiuni. Opțiunea ta e: de a dansa prelung tangoul, călcând peste carcasele scoicilor unde-s amintirile închise pentru a se prăfui sau de a te retrage din fața acestora, în pași de flamenco, nemișcând firul de praf, de frică, că te-ai putea îneca cu el.
Faci analize, te macini, calculezi șansele existente pentru care ai putea sări din leagănul în care valsezi orbește cu neopritul prezent în viitor, doar pentru a te îmbăta cu praf...și constați că lucrurile trecute au fost trăite, iar evocarea lor nu-și are locul, aici. Creierul și-a făcut treaba, amnezia temporară e plăcută, mecanismul de autoapărare ți-e benefic. Așa, e benefic.
Și dacă ți-e benefic, nu lași arcușul incognito să se atingă de strunele scoicilor tale cu nici o atigere! Deschizi în alt registru scoicile readuse la marginea țărmului, niciodată pe cele uitate!
No comments:
Post a Comment