Stare indusă

Căutam prelung să-mi ascund un gând nebun,

Plâgeam cu îndârjure și nu puteam să-ndur

Că glasu-mi se strivește, în mers, hai-hui

Ducând cu el o grijă, ce căutam alene s-o arunc!

Acum mă zbucium, să m-adun

De pe lespezi veștejite?

De pe lungi drumuri împrejmuite de aluni?

Și, pe sfioasa adiere, a vântului absurd

Îmi las să scape în glas de apă acel gând, nebun.

S-ajungă -n nemurirea pietrelor,

Să sfarme cu-a lui alintare -

Secretul veșnicei lor întristare.

Și-atunci să se abată, asupra-mi,

Puterea de-ndurare a pietrelor tristețe;

Și-a mea-ntrupare să se-naripe-

Într-o vagă prezență,

Grijă negrăită.

                                                                                    

                                                                            de Lina Nati,             

                                                                                                   2012