Răscumpărarea bătrâneții galbene

    

                       

https://www.pinterest.com/pin/149392912610371397/

     Sprâncenatul, ceas deșteptator, se-ncruntă pentru a-mi readuce privirea în pragul zorilor ascunși de negură. Arunc un colț de ochi, învinețit de somn, către el.

     - Taci, Sprâncenatule că somnul e adîncit printre depărtate văi ale morții. Nu mă smulge fără scrupule. Lasă-mă așteptată de tine, dacă zorii n-au odihnă! 

     Tăcut pentru câtva vreme, Sprâncenatul îmi învăluie mormăielile. Apuc cu nesaț colțul visărilor către neștirea prezenței mele. N-apuc sa bătătoresc întunericul ochiului vinețiu că, iar, Sprâncenatul începe a se-ncrunta.

     - Of, of, offfff! Fără milă, mi te vâri în umbrele conștienței. Dar, bine, fie .... las după tine! Și-astfel, zgârii repetitiv cu genele printre zori o nouă purtare. Arunc legături de pânză peste zidul celular; hrănesc în grabă foamea de viață abia dezmorțită. Trec prin oglindă fața - stânga, dreapta ... aha, e bine - suficient pentru a ucide-n fașă iscodirile dezordinii.

     Mă prind în vâltoarea grabei după bani, nu înainte de a-mi critica pornirile. Dar, ma las sedusă de viitoarele realizari mentale și uit/pretind că uit de neostenita poftă de viață liniștită, de liniștea mea cu mine. Înghit frustrări, mă-nec în alienări. Uitând de scurtimea timpului caut să bat pe scara așteptărilor nemulțumirea de sine. Admit false modele de urmat.

     Repede, mă scutură ochiul vinețiu de modelele de urmat, doar printr-o scurtă fotografiere a universului meu. Vinovată, tresar. Bătrânul care tocmai mi s-a lipit pe retină a stins cu căldură urgia căutărilor. Mic de statură, adus de umeri purta cu mândrie un costum răpănos, negru lucios de la murdăria pe care anii i-a așternut-o fără contenire. 

     Poate sau mai degrabă, costumul purta acea suflare bllajină, care ieșea cu mândrie din ghenă cu un manunchi de flori galbene, parțial posomorate. Probabil, au fost aruncate de o cutarică, plicisită, de adormirea lor pe laturile vezei. Și-acel costum ponosit a recules bătrânețea florilor și le-a împrospătat arătarea prin îngroparea în palmele adânc brăzdate de riduri,a răsucitelor petale spre stânga-dreapta.

     Cu pași mici duce mulțumirea galbenă spre mila trecătorilor, care aveau să răscumpere, la rândul lor, bătrânețea florilor. Așa, costumul negru va putea să-mbete-n amorțire amăruia lui culoare, până la găsirea-n ghenă a unui nou mănunchi, cărui să-i închine dragostea, care-i rămăsese, încă, neîmpărtășită.

                            Sfârșit.

                                de Lina Nati.